Patton, Eisenhower, MacArthur. Cealalta fata a eroilor

George S. Patton, Dwight D. Eisenhower, Douglas MacArthur. Trei generali americani, comandanti gloriosi in Al Doilea Razboi Mondial, au fost protagonistii unui episod sangeros in 1932, cand au ordonat armatei sa deschida focul impotriva veteranilor din Primul Razboi Mondial.

aa_patton_bonus_3_e1Nu cred ca sa nu fi auzit macar o data de George S. Patton, Dwight D. Eisenhower sau de Douglas MacArthur, generali americani, care au devenit celebri in Al Doilea Razboi Mondial. Patton s-a facut remarcat pe frontul din Africa de Nord, in Sicilia si, apoi, pe teatrul de lupta din Europa.

Eisenhower a fost comandantul suprem al fortelor Aliate in Europa, a planuit si supervizat debarcarea din Normandia , a fost primul comandant suprem al NATO si, apoi, al 34-lea presedinte al SUA.

MacArthur, caruia i se atribuie celebra expresie “ma voi intoarce”, dupa ce a fost nevoit sa paraseasca Filipinele, in urma atacului japonez, este creditat pentru implementarea reformelor democratice in Japonia, dupa razboi si a comandat fortele ONU in razboiul din Corea.

Toti trei au participat, insa, la un episod sangeros si total inutil in 1932, cand au comandat atacul impotriva catorva mii de veterani din Primul Razboi Mondial.

Bonus

Era in timpul celebrei Crize (1929 – 1933). Somajul ajunsese la cote extrem de ridicate in SUA, zeci de mii de ferme fusesera confiscate de banci iar presedintele Herbert Hoover explica in interviuri ca totul este bine, criza a trecut.

SUA isi facuse un obicei din a plati veteranilor, dupa lasarea la vatra, o indemnizatie calculata ca diferenta dintre banii pe care i-ar fi obtinut daca ar fi stat sa lucreze si solda primita ca militari, pe front.

In 1924 Congresul a votat nivelul “bonusului”: un dolar pentru fiecare zi de armata in tara (dar nu mai mult de 500 dolari, in total) si 1,25 dolari (maxim 625 in total) pentru fiecare zi de serviciu militar “peste mari”. Sumele pana la 50 de dolari au fost platite insa, diferenta trebuia platita in transe anuale, timp de 20 de ani.

In 1932 platile au fost oprite din lipsa de fonduri.

Atacul

Circa 17.000 de veterani din Primul Razboi Mondial, carora li s-au alaturat familiile, au inceput un mars catre Washinghton, cerand plata “bonusului”.

Circa 40.000 de oameni s-au stabilit langa raul Anacostia, construidu-si corturi si colibe din cartoane si alte materiale recuperate de la groapa de gunoi. Ei au cerut Congresului sa aprobe plata imediata a bonus-ului. Decizia a fost blocata, insa, de Senat, dupa ce trecuse de Camera Reprezentantilor.

Pe 28 iulie 1932, dupa circa sase saptamani de proteste in Washinghton, procurorul general a ordonat politiei sa evacueze veteranii. Acestia au refuzat, politia a tras si a ucis doi.

Spre seara, presedintele Herbert Hoover a ordonat lui MacArthur sa intervina cu Armata. In mod formal, conform Posse Comitatus Act, Armata nu are voie sa exercite atributiuni politienesti pe proprietati care nu apartin Guvernului federal. Washinghton DC, este, insa, teritoriu federal, administrat de Congres.

Un regiment de infanterie si unul de cavalerie, comandate de generalul Douglas MacArthur (Eisenhower era sub comanda sa), sprijinite de sase tancuri, comandate de maiorul George S. Patton au declansat atacul.

Dupa sarja de cavalerie, infanteristii au atacat cu arma la baioneta si cu gaze lacrimogene. Au fost distruse locuintele improvizate iar veteranii, imprastiati. Presedintele Hoover a ordonat incetarea atacului, insa MacArthur, convins ca participa la o campanie anti-comunista, a decis sa ignore ordinul.

Sute de oameni au fost raniti si batuti, intre care femei si copii; au existat si numerosi morti.