“Garzile lui Maniu”. Incidentul de la Aita Seaca

In septembrie 1944, mai multi militari romani sint ucisi de etnicii maghiari din localitatea Aita Seaca. Dupa citeva zile, 12 etnici maghiari sint executati dupa o cercetare sumara de trupele paramilitare cunoscute sub numele de “Garzile lui Maniu”.

Aita_Seaca_4Garzile lui Maniu

Garzile lui Maniu, Voluntarii lui Iuliu Maniu sau Legiunea lui Maniu. Sint numele sub care au fost cunoscuti circa 50.000 de oameni inrolati in toamna lui 1944 la solicitarea Partidului National Taranesc in “Regimentul de Voluntari”, o formatiune care-si propusese sa ajute reinstalarea administratiei romanesti pe teritoriul Ardealului de Nord, care fusese cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena, in 1940.

Încă din luna septembrie 1944 s a constituit în Bucureşti un Comitet Naţional cu misiunea de înrolare şi organizare a voluntarilor pentru Ardeal într o legiune (ulterior numit Regiment) purtând numele „Iuliu Maniu”. Comitetul era o iniţiativă a PNŢ. Legiunea urma să asigure spatele frontului, dar voluntari au fost încadraţi şi în unităţi operative pe front. Formaţiunea trebuia să sprijine reinstalarea autorităţilor române în Ardealul de Nord, pe măsura avansului trupelor române şi ruse. Conform ziarului „Ardealul”, oficiosul PNŢ, un total de 50400 voluntari ar fi plecat pe această filieră.

Dintre aceştia, 600 constituiau cea mai activă unitate para militară a Legiunii, anume Batalionul de voluntari Braşov, ce a desfăşurat activităţi în spatele frontului, în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş. Comandant era căpitan Gavrilă Olteanu, din Târgu Mureş, refugiat între 1940 1944 la Braşov şi autointitulat „colonel”. Sursa

Aita Seaca

La data de 3 septembrie 1944, la nord de localitatea Aita Seaca se dau lupte grele. Sub presiunea unui contra-atac inamic, sprijinit de tancuri, fortele romanesti se retrag. Pe 4 septembrie, mai multi etnici maghiari din localitatea Aita Seaca au capturat un numar ramas necunoscut de militari romani, pe care ii tortureaza si-i ucid. Numarul exact al militarilor romani nu este cunoscut, se vehiculeaza cifre cuprinse intre 13 si 100.

“Nagy Alexandru, de 21 de ani, si Nagy Andrei, de 24 de ani, i-au taiat picioarele si mâinile si au zdrobit craniul, cu toporul, unui locotenent român care era ranit. Acesta s-a rugat de ei sa-i crute viata, pentru ca are de hranit patru copii. O alta parte din maghiari s-au urcat cu mitralierele in turla bisericii reformate si i-au mitraliat pe soldatii români aflati in retragere. Nagy Andrei a mai taiat capul unui ostas român”. Sursa

Razbunarea

Pe 7 septembrie, trupele romanesti reiau ofensiva si pe 10 septembrie, frontul depaseste localitatea Aita Seaca. La 26 septembrie, in localitate apare un grup condus de Gavril Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Braşov, din cadrul Regimentului de Voluntari “Iuliu Maniu”.

Dupa o ancheta sumara, 11 etnici maghiari sint condamnati la moarte si executati: noua prin impuscare si doi prin decapitare. Alti doi etnici maghiari vor muri din cauza ranilor.

La 12 noiembrie, P.S. Vîsinski îi va cere lui Sănătescu desfiinţarea acestui „detaşament înarmat care comite acte arbitrare criminale”, şi trimiterea în judecată a comandantului Olteanu. Preşedinţia Consiliului de Miniştri va îndeplini imediat cererea şi se va delimita clar de activităţile lui Olteanu. Similar va proceda şi Iuliu Maniu care va afirma că nu şi a dat consimţământul pentru ca acel batalion să i poarte numele. „Batalionul de voluntari” va fi dizolvat la Aiud de către Corpul de Munte, iar Gavrilă Olteanu arestat şi asasinat în închisoare, în august 1946. Unele documente susţin sinuciderea. Sursa

Gavril Olteanu nu a fost arestat, insa, pentru episodul de la Aita Seaca, ci in calitatea sa de comandant al Sumanelor Negre, organizatie subversiva anticomunista, formata din fosti ofiteri ai Armatei Romane.

In paralel, la Bistriţa – Năsăud, sub numele pădurarului Ion Mureşanu se ascundea Gavrilă
Olteanu, fostul conducător al Gărzilor Iuliu Maniu, care încerca să creeze o organizaţie denumită
“Sumanele Negre”. […]
La Vatra Dornei, pe data de 1 mai 1946, în casa avocatului Octavian Fedorciuc,
vicepreşedintele Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Cîmpulung Moldovenesc, unde se găsea
locotenentul american Bill Hamilton cu interpretul Theodor Manicatide, şi-au făcut apariţia studenţii
Dumitru Steanţă şi Nicolae Paleacu, sub numele conspirative de Oprea şi respectiv Moldoveanu,
ambii foşti participanţi în Gărzile Iuliu Maniu. […]
In cursul acestei luni, Gavrilă Olteanu a fost arestat în vederea înscenării unui proces politic
pentru discreditarea partidelor de opoziţie în faţa străinătăţii, înaintea alegerilor fixate pentru 19
noiembrie 1946. La puţin timp după arestare, Gavrilă Olteanu s-a sinucis într-o celulă din Ministerul
de Interne, luând o fiolă de stricnină, îşi dăduse seama de angrenajul în care fusese târât. SURSA

Desi evenimentele dintre anii 1940-1944 din Ardealul de Nord au fost cercetate de o comisie speciala, rezultatul anchetei autoritatilor romane a fost mai degraba unul politic, urmarindu-se invinovatirea Partidului National Taranesc. In final, anchetele asupra atrocitatilor maghiarilor asupra romanilor, dar si asupra incidentelor de genul celui de la Aita Seaca au fost incheiate fara prea multe condamnari, urmarindu-se “infaptuirea prieteniei romano-maghiare”:

[…] s-a urmărit atenuarea animozităţilor dintre cele două comunităţi, prin decretarea vinovăţiei egale şi deci, ştergerea episoadelor dramatice. Cercetările întreprinse de către Uniunea Populară Maghiară au ajuns la concluzia că “peste faptele petrecute trebuie tras valul uitării, pentru că altfel nu se poate înfăptui prietenia româno-maghiară“. Prin casarea dosarelor “s-a urmărit a nu se mai răscoli vechi animozităţi, ci să se calmeze spiritele, în scopul de a se putea păşi la munca rodnică de construcţie a socialismului”.
Sentinţa definitivă a Tribunalului Bucureşti, din 1954, a fost concepută în aşa fel încât să ofere imaginea unui echilibru între cele două grupări etnice şi a unei justiţii imparţiale; prin urmare au fost condamnaţi şi maghiari şi români. Sursa

Lucru care nu a impiedicat UDMR sa scoata, in 1995, o “Carte Alba” care denunta atrocitatile comise de romani in Transilvania.