De la campion la bob, la pilot de incercare

papana-3In 1933 cucerea aurul pentru Romania la Campionatele Internationale de Bob. Avea sa se remarce ca aviator, fiind pilotul de incercare al primului avion de bombardament dotat cu radar al SUA.

Alexandru Papana s-a nascut la Bucuresti, la 18 octombrie 1906. Casatorit de doua ori, ambele mariaje s-au sfarsit dramatic: prima sotie, Dina, a murit in 1938, la nastere. Al doilea mariaj, cu Jean Hacker, nu a mers deloc bine. La aproape un an de la casatorie, se va sinucide cu otrava, in apropiere de Las Vegas.

papana
Alex Papana si avionul sau
Papana-600
papana-2
Avionul cu care Papana a cucerit Cupa celor doua Americi
papana-zeppelin
Alex Papana isi imbarca avionul in Zeppelin.
papana-braescu
Alex Papana si Samaranda Braescu.
pilot-de-incercare
Alex Papana – pilot de incercare in SUA.

Papana a fost un remarcabil sportiv. A practicat scrima, bobul, fotbalul (portar la echipa Coltea Bucuresti), sporturile cu motor si zborul de acrobatie. A fost campion national la bob in 1928 si 1931, Campion mondial la bob in 1933, la Campionatele internationale de la Schreiberhau, pe atunci in Germania, impreuna cu Dumitru Hubert si a stabilit, in 1936, recordul de viteza cu masina intre Bucuresti si Brasov – 1h., 48 min.,1/10 sec:

Unul dintre cele mai interesante modele ale acelor ani a fost Chrysler Airflow CU, un sedan cu motor de 4,4 litri, 8 cilindri, a carui caroserie facea corp comun cu sasiul. La volanul unei astfel de masini, polisportivul roman Alexandru Papana a stabilit in ziua de 1 mai 1936 primul sau record de viteza pe distanta Bucuresti-Brasov Link“.

Alex Papana si-a luat in 1928 brevetul de pilot. Instructor i-a fost cpt. av. Vasile Niculescu, cel care pilotase avionul in celebrul zbor Bacau – Blaj din 1918.

In 1931 piloteaza avionul din care se lanseaza parasutista Smaranda Braescu pentru a stabili un nou record mondial de altitudine – 6000 m, 19,680 de picioare.

Papană a iniţiat, a obţinut aprobarea şi a pregătit un raid de la
Bucureşti la Tel-Aviv împreună cu un alt mare şi îndrăzneţ
zburător, căpitanul Alexandru Popişteanu. Raidul a fost efectuat cu
avionul I.A.R.-24, care avea o rază de acţiune de 2.300 km, motor
I.A.R.-K-7 de 350 CP şi viteza maximă de 280 km/oră. Atât la
ducere cât şi la înapoiere, traseul urmat a fost: Bucureşti – Burgas
– Istanbul – Tel- Aviv. S-au zburat astfel în total 2.400 km în zilele
de 28-30 august 1935. Sursa

Participa la Olimpiada din 1936 in competitia aeriana. Este singurul membru al echipei Romaniei la acrobatie aeriana, unde concureaza impotriva a 20 de piloti de elita mondiala. Papana ocupa locul 12 si este remarcat, fiind recomandat pentru Campionatele de Acrobatie Aeriana de la Los Angeles.

“La 16 august 1936, la invitaţia americanilor şi cu acordul autorităţilor germane îşi îmbarcă avionul de acrobaţie – un “Bücker” înmatriculat YR – PAX, vopsit în şah alb-roşu – la bordul zepelinului “von Hindenburg”, pentru a participa la Los Angeles la “National Air Races”, un fel de campionat mondial neoficial. Românul a obţinut aici locul I, atât la acrobaţie cât şi la regularitate. A urmat locul I la cursa Miami – Havana, devenind Campionul celor două Americi şi obţinând consacrarea definitivă ca unul dintre cei mai buni aviatori din lume, si o ofertă de sponsorizare din partea lui Bert Shoemaker, reprezentând Gillette, (care voia să convingă lumea că Papană era atât de bun numai datorită lamelor Gillette, pe care le folosea” – Sursa.

După tragerea la sorţi, primul la figurile impuse a fost contele von Hagenburg, campionul lumii la acestea. […]După el a urmat Papană. Bückerul lui cu careiaj de şah pe aripi s-a înălţat rapid şi a executat toate figurile impuse într-un mod impecabil. Aplauzele nu au fost prea entuziaste, căci făcuse tot ceea ce făcuse von Hagenburg. A obţinut acelaşi punctaj.

În timpul pauzei de cinci minute care se acorda între cele două programe, Papană a împlântat în faţa tribunelor, la o distanţă de 100 metri între ele, două steguleţe, unul american şi altul românesc. Publicul a devenit curios. Papană şi-a reluat zborul pentru figurile libere. A salutat publicul prin înclinarea aripilor.

Apoi, revenind spre sol, cu ajutorul unei cange special montate pe aripă, a smuls steagul american şi s-a înălţat cu el deasupra publicului. A făcut aceeaşi figură cu cealaltă extremitate a aripii,înălţându-se cu steagul românesc şi a trecut din nou deasupra publicului cu cele două steaguri fluturând simbolic. Aplauze şi strigăte de admiraţie au izbucnit din nou, pentru frumuseţea spectacolului şi pentru precizia şi curajul zburătorului român. Sursa

In 1937 incearca sa obtina sprijin pentru un raid aerian New York – Bucuresti. Proiectul este abandonat: unul din motoarele primului avion se gripeaza in zborul de incercare. Al doilea avion este accidentat la o aterizare. Aparatul este reparat, insa, intre timp, sotia pilotului moare la nastere. Sponsorii il indeamna, totusi, sa porneasca in zbor, insa avionul este distrus la decolare.

In 1939 incearca sa se inroleze in aviatia franceza, insa autoritatile romane se opun. O alta versiune este ca ar fi fost acceptat daca renunta la cetatenia romana si devenea cetatean francez iar Papana a refuzat aceasta oferta. Papana se intoarce in Sua, unde devine instructor de zbor.

In septembrie 1941 este arestat pentru ca nu a respectat regimul vizei de turist (muncea), lucru care nu impiedica autoritatile militare sa-l utilizeze mai tarziu ca pilot de incercare pentru avionul P-61 Black Widow, “aripa zburatoare” a companiei Northrop, primul avion operational SUA construit special pentru a utiliza radarul.

Intre timp, in 1943 – 1944, Papana joaca in filme. Iata-l, mai jos, alaturi de Joan Crawford, in Above Suspicion, din 1943:

Surse foto:

http://www.cartula.ro/forum/Alex-Papana-t6237.html

http://www.worldwar2.ro/forum/index.php?showtopic=2508