Daca in august 1944 Antonescu ramanea in Bacau…

21 august 1944. Maresalul Antonescu se afla in Bacau. Mai devreme se intalnise cu generalul Hans Friessner, comandant al Grupului de Armate “Ucraina de Sud”, la Slanic Moldova. Friessner il avertizase asupra unor schimbari suspecte de comandanti romani si despre unele zvoburi cu privire la “uneltiri”. Maresalul nu raspunde, ci incepe o intortocheata incursiune in istoricul contradictiilor relatiilor romano-germane.

IonAntonescuTarziu, dupa-amiaza, Maresalul Antonescu este in Bacau, undeva in partea de vest a orasului, la punctul de comnada al Armatei a 4-a. Este vizitat de generalului Titus Gârbea, care fusese desemnat conducator al misiunii militare române pe lânga Inaltul comandament german (OKW).

Garbea se intalnise pe 20 august cu generalul Guderian. Acesta refuzase suplimentarea trupelor germane, mai mult a retras 13 divizii de pe frontul romanesc. Generalul roman il informeaza pe maresalul Antonescu despre situatie:

“Am continuat sa-i raportez confidential despre misiunea mea în Germania. Maresalul m-a scos la o parte pe pajistea de iarba, unde i-am detaliat conceptia de la OKW si de la OKH. Am subliniat ca generalul Guderian a speculat “eventualitatea” de retragere pe linia Galati-Focsani si pe care a considerat-o ca o “hotarâre comuna”; astfel el s-a considerat autorizat sa retraga toate diviziile blindate… Arat ca deliberat s-a facut aceasta, considerând ca ofensiva sovietica va putea fi oprita în gâtul dintre Dunare si Carpati. Deci, deliberat si cu usurinta, s-a planuit cedarea celor doua provincii românesti… Conchid lui Antonescu, care era mirat si crispat, ca fata de amagelile si deturnarile germane noi nu trebuie sa ne mai facem scrupule. Ei, germanii, ne vor parasi deliberat în Moldova si Basarabia.

La aceasta maresalul, care se misca încet lânga mine, ma întreaba: “Atunci, ce facem, care este solutia?” Raspund: “Frontul nostru se va prabusi, asa cum i-am spus si lui Guderian, la fel ca peste tot de doua luni de ofensive sovietice. Nu trebuie sa lasam raul sa se întinda si, dumneavoastra, în calitate de comandant suprem român, sa cereti încetarea ostilitatilor pe baza unui armistitiu”.

El ma priveste, apoi cu amaraciune îmi spune: “Eu nu pot sa fac asta”. Eu reiau: “La toate cererile noastre germanii au taraganat si ne-au dat cu lingurita. Acum si-au retras fortele si ne-au parasit în urgia ofensivei sovietice; germanilor nu le pasa sa cedeze teritoriul nostru…” Sursa