A intrat Romania in Primul Razboi Mondial cu un spion german in fruntea Armatei?

zottuSeful Marelui Cartier General al Armatei Romane murea misterios la 12 noiembrie 1916, la doar cateva luni de la intrarea tarii in razboi. Generalul Vasile Zottu a detinut formal comanda Armatei Romane in aceasta perioada si a raspuns de elaborarea ipotezelor de razboi si a planului de campanie pentru anul 1916. Tehnic, insa, atributiunile de sef al Marelui Cartier General erau indeplinite de un subordonat al lui Zottu, generalul Dumitru Iliescu.

Scurta biografie

Vasile Zottu s-a nascut la Bucuresti in data de 14 noiembrie 1853. Dupa absolvirea scolii de ofiteri, participa la Razboiul de Independenta comandand un pluton din Compania 3 Geniu.

Activeaza, apoi, in Batalionul de Geniu pana in ianuarie 1879, cand e mutat la Regimentul 2 Linie. Ajunge sef al sectiei II din marele Stat Major, comandant al Scolii de Infanterie si Cavalerie.

Intre 18 noiembrie 1911 – 31 martie 1914 este comandant al “Cetatii Bucuresti” dupa ce indeplinise o scurta perioada (31 martie – 18 noiembrie 1911) functia de sef al Marelui Stat Major.

O decizie controversata

Comandantul Armatei Romane era, conform Constitutiei, Regele. Regele Ferdinand conducea Armata in timpul razboiului prin intermediul Marelui Cartier General – care era, de fapt, Marele Stat Major mobilizat.

De la data de 1 aprilie 1914, seful MStM era generalul de divizie Vasile Zottu, numit printr-o decizie controversata: la data respectiva a fost trecut in rezerva pentru limita de varsta si, in aceeasi zi, a fost concentrat si numit sef al MStM.

Desi era seful Marelui Cartier General, generalul Zottu nu a condus decat cu numele operatiunile Armatei.

Lista lui Gunther

Dupa cum am mai relatat, in perioada celor doi ani de neutralitate a Romaniei, s-a purtat un adevarat razboi invizibil de cumparare a personalitatilor pentru a sprijini una din cauze. Atat Antanta – Anglia, Franta, Rusia – cat si Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria – plateau bani buni pentru ca ziaristii, scriitorii, politicienii sa imbratiseze una dintre tabere.

In acest context, autoritatile descopera un recrutor german – un anume Gunther (sau Guenther) pe lista caruia se aflau intre Constantin Mile (ziarele Adevarul, Dimineata), Ioan Slavici (ziarul Minerva), Tudor Arghezi, Gala Galaction, Matei Caragiale si numele lui Vasile Zottu, seful Marelui Stat Major.

O sinucidere si o greseala strategica

La 12 noiembrie 1916 [Vasile Zottu] s-a sinucis în locuinta sa din Bucuresti, din strada N. Golescu nr. 15. Motivele acestui gest neobisnuit sunt controversate în istoriografia românã. Radu R. Rosetti scrie cã generalul Zottu era „un om de bine, cu simtãmântul onoarei foarte dezvoltat, cum a dovedit si prin sinuciderea sa dupã dezastrul de la Turtucaia”.

Generalul Zottu a fost însã bãnuit cã, prin unele activitãti ale sale, ar fi favorizat transmiterea cãtre inamic a Planului de campanie al armatei române.

De altfel, numele sãu a apãrut pe celebra „listã a lui Günther”, alãturi de ale celor care au colaborat cu Puterile Centrale. Sinuciderea ar fi fost determinatã de respectivele acuzatii.

Informat de aceste scurgeri de informatii, prim-ministrul Ion I. C. Brãtianu l-a pãstrat nominal ca sef al Marelui Stat Major, pentru a nu avea neplãceri cu Puterile Centrale, dar a însãrcinat o altã persoanã, respectiv pe generalul Dumitru Iliescu, cu pregãtirea armatei pentru rãzboi.

Oricum, generalul Vasile Zottu era „vãdit nepotrivit pentru un loc de asa mare rãspundere”. Numirea si, mai ales, mentinerea cu atributii pur nominale în fruntea celui mai înalt comandament în vremuri atât de frãmântate pentru tarã a constituit o mare gresealã.

România a intrat, practic, în Primul Rãzboi Mondial fãrã sef al Marelui Stat Major, iar pregãtirea armatei pentru acest mare examen a fost încredintatã generalului Dumitru Iliescu, subsef al acestui organism. Sursa

2 COMMENTS

  1. Unii numesc RĂZBOI DE REÎNTREGIRE prestația română. Asta ar însemna că Ardealul și Banatul ar mai fi fost o dată în componența României, ceea ce e fals. A fost dus, de către Vechiul Regat un război de cotropire. Noile ținuturi anexate semănau mai mult cu Vestul Europei decât amărâtele de Principate. Jaful de atunci se întoarce azi, prin distrugerea țării de către administrația incapabilă prin tradiție a românilor.

  2. @lucy: 1) Ternenul de “RĂZBOI DE REÎNTREGIRE” a fost introdus de istoricii români în timpul perioadei interbelice. Prefixul “re” se refera, probabil, la faptul ca romanii au mai fost sub o singura conducere, ce a lui Mihai Viteazul pe la 1600. 2) Intrarea Vechiului Regat în Primul Razboi Mondial a fost o greseala. Vechiul Regat a pierdut enorm prin participarea la razboi: 10% din populatie (800000 morti), distrugerea industriei petroliere, dinamitata la cererea expresa a franco-englezilor, Tezaurul Bancii Nationale, mutat la Moscova si confiscat de bolsevici, faramitarea marii proprietati funciare prin reforma agrara din 1921- tot o urmare a razboiului (drept consecinta Romania Mare a exportat mai putine produse agricole decât Vechiul Regat). 3) Unirea Ardealului si Banatului cu Vechiul Regat a fost hotarâta de majoritarii din respectivele provincii la Alba Iulia, ca urmare a Propunerilor de pace ale lui Wilson (cele 14 puncte). Asta a fost o alipire si nu o cotropire. Magnatii regatenii n-au primit mosiile contilor maghiari din Ardeal si nici macar tarani din Regat n-au fost colonizati in Ardeal, n-au fost demontate fabrici din Ardeal si mutate in Vechiul Regat, etc. Singurii beneficiari ai unirii Ardealului si Banatului cu Vechiul Regat au fost etnicii români din respectivele provincii care, de atunci au beneficiat de educatie in limba proprie – s-au infiintat licee romanesti in toate orasele (înainte de 1919 aveau doar doua in tot Ardealul si Banatul), si au primit învatamant universitar în limba materna (Cluj si Timisoara) – si au ajuns sa-si administreze public teritoriile unde erau majoritari în limba materna; românii ardeleni au deveni majoritari în toate orasele din Ardeal (cu exceptia unor orase din secuime si de la granita de vest). Perdantii au fost maghiarii din respectivele teritorii, care au devenit din majoritari minoritari si românii din Vechiul Regat care si-au pierdut avutul si vietile pentru o cauza care nu era a lor (vezi si pct. 2.).
    4.) Administrarea proasta a Ardealului si Banatului dupa 1918 e datorata nu numai “bizantinilor” de peste munti ci si a altor cauze cum sunt: a) refuzul functionarilor maghiari (bine pregatiti si incoruptibili, formati într-o scoala de admionistrare cu traditi vechi) ai fostului imperiu (KuK) de a depuune juramant Regelui Ferdinand; Noua administratie n-a avut de unde sa preia o traditie si o stiinta a administrarii, care astfel s-a pierdut; b) lipsa de pregatire si experienta în administrare a functionarilor romani din Ardeal si Banat care au luat locul functionarilor imperiali. Din statisticele austriece reiese ca românii formau 3% din populatia KuK (inclusiv Bucovina unde romanii erau bine reprezentati in administratia publica) dar reprezentau doar 0,2 % din functionarii imperiului, ceea ce reprezenta doar cca 6,5 % din functionarii publici din Ardeal si Banat. Fata de Banat unde unde romanii cu “carte” erau mai bine reprezentati in Ardeal romanii cu carte, care sa intre in administratia de stat au fost deficitari. Între natiunile fostului imperiu, Romanii din KuK au avut cea mai mare rata de analfabetism. (Din pacate romanii din Ardeal sufera de aceeasi patima ca si cei din Regat: conservatorismul. Lucrul asta i-a ajutat sa razbata prin istorie si sa nu fie asimilati, dar i-a facut reticenti la modernizare). c) scaderea nivelului de trai al populatiei din Ardeal dupa 1918 s-a datorat nu numai unei mai proaste administrari a teritoriului (vezi pct. 4 a, b, c), ci si farâmitarii unui spatiu economic formidabil cum a fost cel al KuK. Stagnarea economica a Ardealului dupa 1918 s-a datorat puterii de cumparare foarte reduse a taranului ardelean, care formau majoritatea populatiei din provincie. 5) Chiar daca Vechiul Regat n-ar fi intrat in razboi KuK tot s-ar fi dezmembrat, dar granitele ar fi fost cu totul altele: Întregul Banat ar fi fost o provincie sârbeasca, Crisana si Satmarul ar fi fost parte integranta din Ungaria unde întreaga populatie romaneasca ar fi fost maghiarizata, iar Ardealul o mica tarisoara, nu prospera ca o Elvetie, ci dominata de o dihonie a luptelor nationaliste ca in actuala Bosnie-Hertegovina. Daca exista romani nationalisti in Romania, atunci aia nu sunt de gasit nici în Piatra-Neant si nici in Ploiesti ci cu totul in alta parte (vezi ce s-a întâmplat în martie 1990).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.