24 august 1944. Rusii intra in Bacau

La 22 august incepuse Ofensiva Iasi – Chisinau. Rusii ascunsesera cu grija faptul ca pregatesc o ofensiva de proportii in acest sector. La 21 august, intr-o intalnire cu Antonescu la Slanic Moldova, general-colonelul Friessner i-a spus ca nu se asteapta la nici un atac si, chiar daca s-ar intampla, ar fi ceva de mici proportii.

frontul-20-august-1944
Situatia frontului la 20 august 1944
august-1944
Luptele din august 1944
nemti-in-bacau
Cpt. Ruffer, lt.maj. Wenzel si lt. Krause. Trei aviatori germani la 9 iunie 1944 in Bacau
unitate-transmisiuni-germana
Masina a unei unitati de transmisiuni germane, stationata in Bacau
autotun-bacau
Tun autopropulsat SU-85 in Bacau, in august 1944
rusi-prefectura-bacau
Comandanii unor tunuri autopropulsate, lt. N. Mamontov si lt. B. Bolesov, in Bacau, in august 1944
rusi-prefectura-bacau-2
Soldati rusi, in fata Palatului administrativ din Bacau, in august 1944
rusi-in-bacau
Soldati rusi, in Bacau, in august 1944
lazar-lunetist
Lt. maj. Lazăr Lipovich Bandas, lovit de un lunetist pe strazile din Bacau
gordeev
A. Gordeev, unul din cei 11 membri ai grupului subversiv sovietic Soimul

In orice caz, Antonescu fusese anuntat ca nemtii se pregatesc sa sacrifice Romania, sau, cel putin partea de est. Germanii au retras majoritatea diviziilor blindate din Moldova si le-au trimis in Tarile Baltice si Polonia. In Moldova au ramas doar Diviziile 10 si 13 blindate germane precum si Divizia I romana blindate.

Succesul ofensivei sovietice a fost fulminant: in doua zile au distrus armatele germane si au ajuns pe 24 august, in Bacau. Orasul fusese evacuat de trupele germane asa ca ocuparea sa a fost foarte usoara, mai ales ca, pe 23 august, a avut loc lovitura de stat.

Chiar si jandarmeria romana este evacuata:

“Din cauza presiunilor puternice ale inamicului pe teritoriul Moldovei, în ziua de 22.08.1944, Legiunea de jandarmi BACĂU, a primit ordin de evacuare. Astfel, în ziua de 23.08.1944, legiunea Jandarmi BACĂU şi Compania Pază zonă Petrolieră MOINEŞTI, au plecat cu întregul efectiv, în coloane separate, pe jos, urmate de convoaiele de căruţe, pe itinerarul : ONEŞTI, ADJUD, FOCŞANI, comuna FIERBINŢI, judeţul ILFOV punct de regrupare a Inspectoratului de Jandarmi IAŞI.

In comuna ONEŞTI, coloanele şi convoaiele, au fost ajunse de trupele sovietice. O parte din jandarmi au fost dezarmaţi, unii luaţi prizonieri, cei mai mulţi au scăpat cu fuga şi au continuat deplasarea, de astă dată, pe căi lăturalnice ajungând în comuna FIERBINŢI, de unde la 25.08.1944 s-a deplasat în comuna BABA ANA, judeţul Buzău.

Valoarea pierderilor suferite în armament, muniţii, materiale, subzistenţe şi animale (22 cai luaţi de ruşi) a fost estimată la suma de peste 106.525.000 lei. Din comuna Baba Ana, Legiunea Jandarmi s-a deplasat în zona MIZIL, de unde s-a îmbarcat într-un tren special şi la data de 10/11.10.1944 s-a înapoiat în garnizoana BACĂU cu un efectiv de 3 ofiţeri, 89 subofiţeri şi 143 trupă.

Până la 14.10.1944 s-au recuperat 1 ofiţer, 35 subofiţeri şi 36 trupă. Total 307 oameni.

In perioada 14-22.10.1944 s-au mai prezentat din diferite poziţii (dispăruţi, dezertori), 55 subofiţeri şi 96 trupă. Total: 4 ofiţeri, 179 subofiţeri şi 175 trupă. Link

O cronologie

Unitatile mobile sovietice au ocolit fortificatiile ridicate de romani si germani si au ajuns la Tg Frumos, au traversat Siretul si, printr-un atac surpriza au cucerit Romanul, unde au capturat un depozit militar. Apoi au atacat rapid in sud si au capturat Bacaul. Alte unitati ocupa Barladul si Husiul, dupa ce in acesta din urma se dau lupte de strada.

La 25 august rusii ajung la Tecuci. In cinci zile au capturat aproape 50.000 de prizonieri romani si germani pe Frontul II Ucrainian. Alti 55.800 de prizonieri sunt luati pe Fr. III Ucrainian, in zona de sud.

La 26 august rusii cuceresc Onestiul, ajung la Buhusi, Scorteni, Moinesti, Berzunti si Hemeiusi.

La 27 august rusii intra in Comanesti, Darmanesti, Tg. Ocna, Stefan cel Mare.

Intrarea in Bacau

Avocatul bacauan Aurel Popa povesteste: “Militarii nemţi din oraşul Bacău se retrăseseră, rămânând numai nişte unităţi cu scopuri specifice retragerii, dar noi, populaţia civilă, nu mai ştiam nimic.

La vestea că ruşii au trecut podul peste Bistriţa şi înaintează spre centru, pe la ora 11 s-a produs o panică în tot oraşul. Atunci mulţi cetăţeni, printre care şi eu, luându-şi câteva obiecte în fugă, au pornit spre zonele presupuse libere ale ţării.

Mi-am luat o servieta cu un rând de schimburi şi ceva de mâncare şi am pornit la drum […]

În realitate, nu erau ruşii la podul peste Bistriţa, ci nişte unităţi străine aliate nemţilor, care purtau alte uniforme şi au derutat pe necunoscătorii ce au creat panica.

Ruşii au intrat în ziua următoare, pe la ora 12, ocolind podul, apărat de o echipă nemţească de sacrificiu, având poziţii bine consolidate pentru câteva tunuri antitanc, cu care au distrus pe şosea mai multe tancuri şi au blocat-o, încât a trebuit schimbat traseul cel mai scurt.

Se spune că după ce au înconjurat poziţia inamică, ruşii biruitori au capturat pe cei vreo trei ostaşi germani şi i-au împuşcat pe loc, jupuindu-i înainte de a muri. Sursa

Cel care a cucerit podul de peste Bistrita a fost sergentul Mihail Mihailovici Kosmacev. Pentru ca a distrus o baterie de artilerie si a aparat podul cu tancul sau pana la venirea intaririlor, sergentul va fi declarat Erou al Uniunii Sovietice. Din pacate pentru el, postum, deoarece va muri la 13 decembrie 1944. Avea sapte clase, era instalator de meserie si fusese recrutat in 1943. Link

Comandantul sergentului Kosmacev era Pavel Ivanovici Ivanov, nascut in 1910. Plutonul de tancuri comandat de el a atacat in ziua de 22 august spre Roman insa a fost respins. A revenit noaptea ocolind pe crestele dealurilor si a reusit sa intre in Roman pentru ca, apoi, sa-si reia inaintarea spre Bacau. Strapungerea aceasta ii va aduce si lui titlul de Erou al Uniunii Sovietice care-i va fi acordat postum. Ivanov moare la 7 oct. 1944 la Gyula.

Rusilor nu le-a venit sa creada ce exista in magazinele din Bacau. Relateaza o femeie-soldat:”Am oprit intr-un mic oras romanesc – Bacau. Am facut un tur al orasului si am intrat intr-un magazin. Am avut un adevarat soc: rafturile se indoiau sub povara tesaturilor si produselor cosmetice”. Link

Pilotul rus Vasili Merkusev a fost la un pas sa fie eliberat de Armata Rosie. Din nefericire pentru el, avea sa fie transferat in Germania chiar inaintea ofensivei. Merkusev fusese doborat in iulie 1944 in zona Iasiului si adus la Bacau. Ranit, infometat si maltratat, avea sa semneze declaratiile pe care i le-au pus germanii in fata. Va fi eliberat in 1945 de americani. In 1947, arhivele germane ajung in mana sovieticilor iar colonelul Vasili Merkusev va fi arestat chiar in timpul festivitatilor din Ziua Fortelor Aeriene. Va petrece 5 ani intr-un lagar de munca, condamnat pentru tradare. Ulterior se va constata ca informartiile smulse de la el nu aveau nici op valoare militara si va fi reabilitat. Link

Locotenentul major Lazăr Lipovich Bandas este lovit de un glonte tras de un lunetist, pe o strada in Bacau. Lazar este ranit grav si, dupa cateva luni de suferinta, va muri pe patul spitalului din Bacau si va fi ingropat in oras. Fusese trimis la Academia Militara din Moscova, insa a cerut sa fie retrimis pe front. Link

Diversionistii

In zona Bacaului a activat o formatiune subversiva numita “Soimul”, formata din 11 persoane, antrenate de NKDV la Moscova. Toti erau basarabeni si au fost parasutati in iunie 1944. Misiunea lor era sa dezvolte reteaua de spionaj si diversiune sovietica din zona Moldovei si sa culeaga informatii inaintea ofensivei programate pentru luna august.

Grupul s-a ascuns intr-o baza secreta din Bacau si a actionat pe o raza de 150 kilometri in jurul orasului. Seful grupului era A. Corobceanu, secondat de A. Burkovskii, G. Pancenko si A. Gordeev. Niciunul dintre agentii parasutati nu a fost descoperit.

Nu acelasi noroc l-au avut alti parasutisti rusi:

“La data de 13/14 mai 1944, în apropierea comunei CAŞIN, au fost capturaţi şi nimiciţi mai mulţi paraşutişti, de către o patrulă formată din 3 subofiţeri de jandarmi.

In ziua de 2 iulie 1944, sergentul major Niculiţă Grigore şef de patrulă la postul jandarmi DOFTEANA, împreună cu soldatul de jandarmi Andronache Ioan, au reuşit să prindă în pădurea “Bogata” 4 paraşutişti de la care au capturat: 3 pistoale mitralieră, 3 pistoale mici ruseşti, 1 aparat de radio emisie, 4 hărţi topografie şi mai multe bancnote ruseşti.

In zilele de 15 şi 19 iulie 1944, sergentul major Duican Emil, comandantului plutonului de poliţie de la reşedinţa legiunii,împreună cu 12 jandarmi, în urmărirea întreprinsă au prins 5 paraşutişti, dintre care 2 în viaţă, restul de 3 împuşcaţi mortal în timpul luptei, de la care au capturat: 4 pistoale mitralieră, 5 pistoale automate, 3 grenade defensive, 70 de hărţi cu diferite regiuni, 2 paraşute, cartuşe pistol mitralieră, 1 aparat de radio emisie şi un pistol rachetă cu 7 rachete”. Link