1916. Un commando englez la Curtea regelui Ferdinand

Distrugerea

Pe teren, in 26 noiembrie, prima companie vizitata este Consolidated Oil Company, care avea sediul la Targoviste. Cu greu il conving pe directorul general, W.P. Huntington-Guthrie, sa accepte distrugerea instalatiilor.

Echipele de muncitori si soldati sunt puse sa sape santuri pe langa rezervoare. Huntington, Norton-Grifiths si printul Bibescu fac un tur al zonei, urmati de alte echipe. La fiecare oprire, alti si alti oameni sunt trimisi cu topoare si baroase sa distruga tot ce poate fi distrus. Catre seara operatiunea se termina: tot ce se putea sfarama fusese sfaramat iar bucatile rezultate fusesera aruncate in puturile de petrol.

Se da acum drumul la rezervoarele de petrol. Dupa ce titeiul inunda santurile sapate de muncitori, Norton-Grifiths isi arunca barosul pe umar si se intalneste cu sefii de echipa. printre ruine. Langa fostul sediu al companiei, englezul ia o torta din mainile unui locotenent roman (Tanasescu) si se duce la directorul companiei:

“Iti acord onoarea sa aprinzi petrolul daca ne spui unde vom merge in coptinuare”.

Dupa un moemnt de tacere, Huntington il informeaza ca sunt campuri petroliere la Bucsani, Campina si Bustenari.

“Nu lucreaza pentru Anglia si ma astept sa intampinati rezistenta” – ii raspune acesta.

Militarul englez studiaza harta. Ii spune locotenentului Tanasescu sa isi ia militarii si sa se indrepte spre Bacau dupa ce-si termina treaba. Restul vor merge spre Campina.

“Ceri unui roman si unui rus sa lucreze impreuna?” – intreaba Tanasescu, facand referire la ofiterul rus care a insotit englezii in calatoria cu trenul si care ramasese cu ei. Rusul raspunde cu o alta intrebare: “De ce nu” Vom da foc la toate sondele din tara ta iar regele lui – arata spre Norton – va plati pentru asta”…

langa Baicoi [...], o suta de rezervoare au fost aruncate in aer individual. Era o priveliste remarcabila, iar fumul, care se intindea pe vreo suta de kilometri, trebuie sa fi incomodat serios trupele adverse. Pe 29, la Moreni, grupuri mari de barbati inarmati cu baroase au spart toata aparatura si chiar si piesele de schimb din depozite. Pe 4 decembrie, la Ploiesti, am primit aprobarea generalului Averescu pentru distrugerea acelei parti din Valea Prahovei.

La Rafinaria Vega, un rezervor de 50.000 de tone a sarit practic in aer si dale de jumatate de tona au zburat pe deasupra ofiterilor. Capitanul Masterson si ceilalti abia au scapat sa nu fie zdrobiti sau arsi. Un ofiter al Misiunii Britanice a fost literalmente suflat afara, cu hainele in flacari. SURSA

Cand grupul ataca rafinariile si rezervoarele de la Ploiesti, trupele germane patrunsesera deja in partea de nord a orasului. Sabotorii isi risca viata intr-o cursa contra cronometru.

Printul Valentin Bibescu scrie in jurnalul sau de razboi: “Rezervoarele ridicate de la pamant, ca si tabla din care sunt facute, grea de sute de kilograme… proiectate pe cer si rasucindu-se la coborare ca frunzele moarte… coloane de fum inalte de sute de metri… se balanseaza ca niste turnuri bete deasupra unei mari incandescente… o ploaie de foc amestecata cu o grindina de funingine intarita…”
“Nero a fost nimic in comparatie cu noi” – ii telegrafiaza el Martei Bibescu, imediat dupa eveniment. Cei doi soti se vor revedea abia dupa terminarea razboiului. SURSA