1916 – Masacrul din Gara Bartolomeu – Brasov

Octombrie 1916. O intreaga companie este masacrata cu foc de mitraliere de trupele germano-ungare care se strecurasera in spatele militarilor romani in cursul noptii. Romanii nu au avut cu ce riposta: dupa doua zile de lupte ramasesera fara munitie.

brasovstrassenkampf8ap
Lupta pentru Brasov – desen din epoca
brasov-2
brasov-1
Cadavrele soldatilor romani
brasov-4
brasov-5
Zona masacrului a devenit loc de promenada pentru protipendada
brasov-3
Artilerie germana in Brasov
brasov-tunuri-romanesti
Tunuri romanesti capturate in Brasov
infanterie-brasov
Infanterie maghiara, intr-un moment de repaos la Brasov
prizonieri-romani-brasov
Prizonieri romani in Brasov

La doua zile de la intrarea Romaniei in razboi, Brasovul este cucerit. La 16 august este numit primul primar roman al Brasovului – Gheorghe Baiulescu. Dupa numai o luna, prost echipata si instruita, Armata Romana este coplesita de fortele germano-austro-ungare si incepe retragerea. Intre 24-25 septembrie (7-8 octombrie stil nou) se da lupta pentru Brasov.

,,A fost o luptă uriaşă, în cursul căreia compania şi jumătate din Regimentul 45 (Vlaşca) îşi cheltuise întreaga muniţie. Inamicul, văzând rezistenţa îndârjită ce i se opune, era de credinţă că în faţa sa se găseşte o puternică ariergardă românească. În consecinţă a concentrat puteri şi mai multe şi după două zile de lupte, a forţat în noaptea spre 10 oct. (duminică) trecerea liniei ferate dincolo de gara Bartolomeu, pe care o apăra căpitanul Cristescu Sava cu 1/2 companie, care a fost nevoit să se retragă în faţa puhoiului inamic. Prin retragerea aceasta subită în decursul nopţii, aripa stângă a liniei de trăgători, care se afla înșirată de-a lungul liniei ferate dincoace de gara Bartolomeu spre gara Braşov, a rămas descoperită şi neavizată despre cele întâmplate” (Gazeta Transilvaniei – 1921).

Exista doua variante asupra motivului pentru care compania respectiva nu se retrasese in cursul noptii. Versiunea acceptata este ca, asa cum relateaza ziarul citat, din diferite motive nu s-a putut comunica ordinul de retagere. A doua versiune vehiculata este ca ordinul de retragere nu a fost respectat.

Perspectiva romaneasca

“Inamicul, care trecuse linia ferată folosindu-se de întunericul nopţii, a strecurat două mitraliere în depozitul de maşini de la Bartolomeu, aşezându-le într-un geam spre flancul stâng al liniei de trăgători, iar la spatele liniei de trăgători se furişaseră soldaţi germani înarmaţi cu grenade de mână. În zorile dimineţii de 10 Oct. compania românească s-a trezit deodată din flanc cu un foc ucigător de mitraliere.

Mulţi soldaţi au căzut morţi în primele momente. Cei rămaşi în viaţă au început să se retragă spre oraş. Făcând însă câţiva paşi înapoi, au fost întâmpinaţi cu grenade de mână. Din aproximativ 250 soldaţi, câţi se găseau de-a lungul liniei ferate, n-a scăpat nici unul cu viaţa. Toţi au fost ucişi în mod barbar din flanc şi de la spate.

Actul acesta de cruzime, pe care-l recunoaşte şi inamicul în descrierea luptei de la Bartolomelu, a fost fără îndoială un act de răzbunare pentru lupta de 2 zile, pe care au susţinut-o eroii români căzuţi şi temerea că adversarul, care i-a oprit timp de 2 zile înaintarea, se găseşte în număr cu mult mai mare decât a fost de fapt.

Imediat după luptă un ofiţer inamic a fotografiat linia de trăgători cu soldaţii români căzuţi… De încheiere încă o constatare, făcută de inamic. La soldaţii căzuţi în linia de trăgători, nu s-a găsit nici un cartuş. Dovadă, că în lupta de 2 zile au tras toate gloanţele” (Gazeta Transilvaniei – 1921).

O alta relatare o avem din cartea Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 – 1919):

“Era şanţul căii ferate de lângă gara Bartolomeiu la capătul Braşovlui. Germanii încercaseră două zile să intre pe aici în Braşov. N’a fost cu putinţă, într’aceea trupele române, care se aflau la stânga tranşeei, se retraseră. Cei 168 [avem, deci, o alta cifra, nu 250, ca mai sus] nu ştiau de aceasta, dar aflaseră Germanii.

Tiptil se apropie dinspre stânga, în umbra nopţii, un grup de soldaţi cu mitraliere, din faţă veni altul cu granate. Românii nici nu mai avură timp să se apere, căci în curând toţi cel 168 fură omorîţi. O nouă mişelie a Germanilor, căci după legile răsboiului tre­buià să-i facă prisonieri.

Dar am văzut, cum gândià Falkenhayn [comandantul Armatei a 9-a germane] despre aceasta. În tran­şeea aceasta, numită „a morţii”, e acum un cimitir de onoare, crucile căruia vestesc jertfa adusă pentru desrobirea şi întregirea neamului. Românul care trece pe acolo, îşi descopere capul şi zice: „Dzeu să-i odih­nească!”…

Perspectiva germana

„în primele ore ale dimineţii românii stăteau încă culcaţi într-un câmp de cartofi, înaintea terasamentului căii ferate şi au încercat să ne atace dinspre flanc, dar cum se lumina se retrăgeau până la calea ferată.

Acum am primit eu, în calitate de comandant de pluton ordinul, de a mă deplasa cu o trupă la hambarul feroviar şi la canton, de unde puteam să-i prindem pe românii de la linia ferată. Am adus trupa în poziţie şi am deschis focul asupra companiei române înşirate de-a lungul căii ferate.

Din păcate am avut după vreo 200 de trageri un blocaj, după care în dreapta mea, lângă canton, intră foarte curajos pe poziţie o armă ungară trăgând şi ea vreo bandă de mitralieră, dar este nevoită să-şi schimbe poziţia, din cauza focului intens din partea română şi a atacului cu grenade de mână.

Între timp caporalul Straßburg, ochitorul meu, mi-a reparat blocarea armei şi a tras din nou în lungul căii ferate, realizând un asemenea efect, încât acei puţin români rămaşi în viaţă au făcut semne de predare. Am pornit împreună cu ungurii şi am găsit întreaga companie română, înşirată într-o linie compactă, moartă lângă linia ferată, în afară celor 40–60 de soldaţi, pe care i-am luat prizonieri”. (marturia unui locotenent german, sursa)

C. Kiritescu citeaza un corespondent de razboi german care a vizitat locul masacrului:

,,Compania moartă zace acum în ţarina din marginea drumului. Om lângă om, stau acolo, aşa cum au căzut în ziua luptei, sub focul năprasnic al mitralierelor, cu expresia celei mai grozave spaime pe feţele lor galbene ca ceara şi cu mâinile întinse, ca şi cum ar fi vrut să se apere de năpasta ce-si întindea ghearele spre ei (…) Poate că chiar mâine se va pune în acest loc o cruce făcută din scândură, cu inscripţia: «aci se odihneşte o companie românească»”.

Nu stiu cat este legenda si cat adevar, insa s-ar fi gasit o tabachera a unui plutonier roman pe care acesta ar fi scris “Călătorule, du-te şi spune spartanilor ca am murit aici, precum ordonase legile lor” – referire la lupta celor 300 de spartani de la Termopile.

Sursa fotografiilor: acest site.